Nava și farul

În cea mai întunecată parte a nopții, căpitanul își conducea nava prin apele peste care se lăsase și ceața. Cu ochii concentrați la maxim, el scruta întunecimea, căutând eventualele pericole. Cele mai adânci sentimente de frică au apărut când a văzut o lumină puternică chiar în direcția sa. Părea să fie o altă navă al cărei curs prevestea o coliziune cu nava sa.

Pentru a avertiza asupra posibilului dezastru, a transmis prin radio: Sunt căpitanul Jeremiah Smith. Vă rog să vă modificați cursul cu 10 grade Sud. Terminat!


Un ajutor în ploaie

Era aproape de miezul nopții. O femeie în vârstă, de origine afro-americană se afla pe o autostradă din Alabama, cu mașina defectă, în timpul unei furtuni înfricoșătoare. Motorul se oprise și nu mai pornea, iar ea, disperată, trebuia să ajungă neapărat la destinație. Udă de sus până jos, se hotărî să oprească prima mașină care ar fi trecut pe acolo.

Valoarea timpului

În fiecare zi primim, dimineața când ne trezim, o avere – TIMPUL. În fiecare zi creditul nostru este de 86.400 de secunde. În fiecare seară creditul expiră și putem trăi uneori durerea eșecului de a nu fi investit timpul în îndeplinirea unor scopuri nobile. Această povară adunată în suflet seară de seară, ne poate dărâma.

More Articles...