Un băiețel își petrecea duminica jucându-se în nisip. Avea o ladă mare, plină cu nisip, iar alături, își adusese cu el mașinuțele, camioanele, o găletușă și o lopățică de plastic roșie.

  În procesul de „construire” a drumurilor și tunelurilor, el a descoperit, ascunsă în nisip, o piatră mare, chiar în mijlocul lăzii. Băiețelul a început să sape în jurul ei până a dezgropat-o. Cu mare greutate el a împins-o prin nisipul lăzii. Când a ajuns la marginea lăzii a descoperit că nu o poate rostogoli peste margine. 

  Hotărât, băiatul a încercat să o împingă, să o rostogolească… a încercat tot ce știa și putea să facă; dar de fiecare dată, pe când credea că a făcut un progres, piatra se rostogolea din nou în ladă. Băiețelul s-a luptat din greu cu piatra, dar singura lui recompensă era faptul că ea se rostogolea înapoi, lovindu-i de fiecare dată degețelele. În final, a izbucnit în plâns.

  În tot acest timp, tatăl copilului privea din cameră la frământarea fiului său. În momentul în care lacrimile au început să se prelingă pe obrajii copilului, tatăl s-a îndreptat spre el. Blând, dar hotărât, i-a spus:

  – Fiule, de ce nu te-ai folosit de toată puterea pe care o aveai la îndemână?

  Învins, băiatul a șoptit:

  – Dar, am folosit-o, tati, am folosit-o! M-am folosit de toată puterea mea.

  – Nu fiule, l-a corectat tatăl cu blândețe. Nu te-ai folosit de toată puterea pe care o aveai la îndemână, ci doar de puterea pe care o aveai tu însuți. De ce nu m-ai chemat pe mine?

  Rostind acesta cuvinte, tatăl s-a aplecat, a ridicat piatra și a scos-o din ladă.

 „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Căci orișicine cere, capătă; cine caută, găsește; și celui ce bate, i se deschide.”  (Matei 7:7,8)