Despre noi

Descrierea bisericii

Prezentă de aproape 100 de ani în inima Bucureștiului, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Labirint a influențat pozitiv viața tuturor celor care au pășit în sediul din strada Labirint, nr. 116. Cu peste 400 de membri ce formează o comunitate vie și prietenoasă, această biserică caută să vină în întâmpinarea nevoilor umane, în special a celor de natură sufletească sau spirituală, dorind astfel să urmeze exemplul Domnului Iisus Christos.

Adresându-se minții dar și inimii, prezentarea și explicarea Bibliei de către pastorii bisericii, însoțită de muzic sacră, interpretată de corul bisericii, oferă fiecărui vizitator bucuria apropierii de Dumnezeu și a regăsirii echilibrului interior. Desfășurate sâmbăta sau în cursul săptămânii, diversele activități care implică grupe mici, de la studiu biblic până la activități recreative, oferă un cadru potrivit pentru o dezvoltare armonioasă.

Proiecte

1. Grupe de studiu biblic aprofundat;

2. Oferirea de consiliere spirituală;

3. Promovarea citirii cărților valoroase (biblioteca mobilă);

4. „Alege să trăiești sănătos” (seminar lunar de nutriție și stil de viață);

5. Licurici (program socio-educativ adresat copiilor din clasele ciclului primar);

6. Exploratori (program socio-educativ adresat copiilor din clasele ciclului gimnazial);

7. Întâlniri tematice pentru tineri;

8. Seminarii familii tinere (soluții pentru problemele ce se ivesc în căsnicie, creșterea copiilor etc.);

9. Proiecte sociale (vizite în penitenciar, susținerea copiilor la școală);

10. Activități recreative (excursii, întâlniri sportive).