Am auzit de multe ori lozinca Nouă ne pasă, dar mărturisesc că zilele acestea ecoul ei mi-a răsunat în minte mai acut ca altădată.  Şi chiar sună frumos în contextul nepăsării aproape generale.  Viaţa este de fapt o chestiune de “relaţie” – relaţie între om şi Dumnezeu şi relaţie între om şi om.

            Biblia foloseşte expresia “aproapele” şi arată că relaţia dintre oameni trebuie să fie o relaţie frăţească, adică “aproapele meu” este “fratele meu”. Şi este adevărat deoarece toţi suntem fiii lui Adam deci “fraţi”, toţi avem acelaşi Tată ceresc şi spunem asta când ne rugăm “Tatăl nostru”.

            Tot atât de adevărat este că folosim expresii care par a fi în contrast cu cele amintite mai sus: “domnule”, “măria ta”, înalt prea sfinte”, prin care dorim să arătăm consideraţie faţă de funcţia sau munca deosebită pe care unii semeni sunt învestiţi cu putere să o facă.  Dincolo de acestea însă, oamenii sunt fraţi şi aşa trebuie să trăiască şi să se considere unii faţă de alţii.

             Trebuie să consemnăm că nu există un automatism fraţi – frăţie.  În timp ce vrând, nevrând suntem fraţi, frăţia depinde de noi. Gândiţi-vă la primii doi fraţi de pe pământ, Cain şi Abel, care n-au dezvoltat o frăţie.  Şi câţi alţii ca ei până azi !  Aşadar, că suntem fraţi nu este de ajuns; trebuie să ne şi pese unii de alţii.  Competiţia izolaţionistă crează monştri plini de egoism. Din nefericire, se întâmplă deseori să fie  cineva în necaz, iar “fraţii”  să se bucure, cineva să fie în lipsă, iar “fraţii” să spună că aşa-i trebuie…   Aţi observat că atunci când ne ţinem departe de durerile celorlalţi încep să ne doară şi pe noi toate din senin ? Iar când ne doare de ei, parcă scăpăm de propriile noastre dureri ?  Analizaţi cu atenţie şi veţi fi surprinşi.

             Este lucru obişnuit astăzi, ca fiecare să se descurce cum poate, ba chiar unul în defavoarea altuia. Aceasta ar corespunde nebuniei darwiniste a selecţiei naturale, contrară principiilor biblice potrivit cărora existenţa este iubirea, ocrotirea celui mai slab şi niciodată eliminarea lui prin forţă.  Isus nu ne învaţă supravieţuirea prin competiţie, ci vieţuirea prin sacrificiu din dragoste. Pe El L-a durut de noi şi a venit să ia durerile noastre asupra Lui şi să ne mântuiască.  El S-a făcut fratele nostru şi ne-a învăţat cum să trăim frumos şi demn în mijlocul fraţilor noştri, pentru onoarea Tatălui nostru ceresc. Haideţi să trăim şi noi aşa !