Naşterea Domnului Isus Hristos este un izvor de bucurie curată, de iubire, de înţelepciune….  De fiecare dată când cugetăm la cele întâmplate acum puţin peste 2000 de ani, suntem impresionaţi de semnificaţiile profunde ale fiecărui detaliu biblic care descrie această secvenţă de istorie.

     Mă gândesc la magii veniţi din depărtatul Răsărit care nu erau oameni de condiţie spirituală îndoielnică sau uşuratică. Ei au venit să caute Pruncul, dintr-o profundă convingere că naşterea Mântuitorului făgăduit este reală şi simţeau că trebuie să I se închine.  Întrebarea lor “Unde este Împăratul de curând născut…?” ne permite să credem că, plini de un interes sfânt, pe măsură ce se apropiau de ţinutul lui Israel se aşteptau să găsească întreaga naţiune iudaică în sărbătoare. Dar…!

     Era Isus într-adevăr Împărat?  Asta au spus câţiva păstori, câţiva magi…, dar ceilalţi toţi?    Dar noi ?

     Despre calitatea de Împărat a Domnului Isus nu s-a mai discutat multă vreme de la naşterea Sa, ca şi cum nu era El Împăratul.  Dar lumea se înşela.

     În sala de judecată Pilat a întrebat pe Isus: “Eşti Tu Împăratul iudeilor?”  Şi El a răspuns fără echivoc: “Da, Eu sunt Împărat…”   Şi pentru ca oricine să ştie că El este Împăratul, Pilat a făcut o inscripţie pe care a pus-o pe cruce: ”Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor”. Unii au contestat numele de Împărat al Domnului Isus, însă Pilat a refuzat să revină asupra celor scrise, parcă în semn de replică tuturor celor ce au încercat să nege numele de Împărat al Mântuitorului.

     Dacă noi am fi întrebaţi azi “Unde este Isus?” am şti să răspundem?   Am putea spune: ”Priviţi-L, este aici, în ieslea inimii noastre, a familiei noastre…”?  Sau poate am încerca să-I ascundem lipsa, etalând pregătirile noastre, hainele noastre, pomii frumos împodobiţi, mâncărurile alese, casele luminate…?!

     Ce bine ar fi pentru noi să-L căutăm ca şi magii, spre a-I aduce închinarea noastră! Curiozitatea, informarea, cultura, despre Mântuitorul lumii nu sunt de ajuns pentru o cunoaştere a Lui adevărată. Relaţia veritabilă şi salvatoare între noi si Mântuitorul nostru nu este aceea a unei forme de rememorare, ci este aceea de a-I da Lui toată închinarea noastră.