“Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”  (Iacov 1.5)

Dicţionarul Limbii Române defineşte înţelepciunea ca fiind “capacitatea superioară de înţelegere şi de judecare a lucrurilor, implicând o cunoaştere adâncă a realităţii, multă experienţă şi mult echilibru”. Această definiţie se potriveşte mai degrabă pentru deşteptăciune, inteligenţă, educaţie, pricepere.

 În înţeles biblic, înţelepciunea are un sens moral şi se referă la capacitatea de a face deosebire între bine şi rău.  Biblia vorbeşte atât despre înţelepciunea adevărată cât şi despre falsurile ei.

Ne-am putea întreba de ce oare n-a scris Iacov: “celui ce-i lipseşte înţelepciunea s-o ceară de la Domnul” ?   Nu a scris astfel, deoarece el nu voia să facă o numire de înţelepţi şi neînţelepţi, nici nu intenţiona o statistică de frecvenţă a înţelepciunii la oameni, nici nu voia să spună că frecvenţa înţelepciunii este foarte rară….

Iacov a scris: “Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…”, deoarece el intenţiona să determine pe fiecare cititor al epistolei sale să se cerceteze pe sine, şi fiecare să constate dacă-i lipseşte sau nu înţelepciunea.  Se evidenţiază astfel faptul că adevărata înţelepciune începe cu recunoaşterea lipsei ei.

Iacov prezintă mai departe în versetul acesta atât modalitatea de a avea înţelepciunea (“s-o ceară”), cât şi sursa înţelepciunii (“de la Dumnezeu”). Ştiind aceste lucruri, apare parcă de la sine întrebarea: Dacă înţelepciunea este de la Dumnezeu, şi cineva nu crede în Dumnezeu, are vreo şansă de a fi înţelept ?

Nu doresc ca aceste rânduri să aibă scopul de a socoti pe cineva neînţelept, ci de a ieşi  în întâmpinarea celor ce simt lipsa înţelepciunii, cu îndemnul apostolului Iacov: “s-o ceară de la Dumnezeu”.  Subliniez că una este înţelepciunea de a deosebi lucrurile şi fenomenele înconjurătoare, care s-ar mai putea numi ştiinţă sau cunoaştere (şi nu este ceva rău neapărat), şi alta este înţelepciunea de a deosebi, a înţelege voia lui Dumnezeu şi de a te supune ei.

“Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii.” (Prov. 13. 14)