Editorial

Editorial mai

Istoria creștinismului este strâns împletită cu două „doctrine” care au făcut destule victime: teroarea și batjocora. De la brutalitatea cea mai inumană și până la amenințările cele mai rafinate construite juridic, teroarea a dus la persecuția și la moartea multora dintre cei ce se numeau creștini. Batjocora a însoțit-o ca o soră, cu scopul de a-i opri pe creștini să-L mărturisească pe Isus. Așa s-a dezlănțuit milenarul dispreț față de cei ce se declarau creștini. Rezultatele n-au fost întotdeauna cele

așteptate. Cine s-a legat cu tot sufletul său de dragostea lui Isus, n-a mai cunoscut nici frica, nici rușinea de a-L mărturisi. Și dacă, firesc, frica și rușinea au trecut de la unul la altul molipsind pe mulți, la fel nefrica și nerușinea de credința în Domnul Isus s-au transmis și ele.

Cum mai este azi cu frica și cu rușinea în privința mărturisirii credinței noastre? Nu știm ce și cum va fi mâine cu frica, nu suntem siguri că s-a terminat cu ea. Se pare însă, că astăzi ponderea a trecut de pe frică pe rușine. Elita lumii fără Dumnezeu disprețuiește credința sinceră în Isus și o socotește nevrednică de „marile cuceriri ale științei”, de „tehnica” mileniului al treilea, de filozofiile ateiste și evoluționiste.

Dar, dacă ateii se mândresc cu dumnezeul lor numit NIMENI, de ce ar fi rușine să-L mărturisim pe Dumnezeul adevărat? Dacă evoluționiștilor nu le este rușine să-și declare descendența din maimuță, de ce ne-ar fi nouă rușine să ne declarăm făcuți de Dumnezeu? Dacă ei se mândresc cu familia lor de proveniență oceanică, de ce nu ne-am mândri cu credința noastră că familia ne este de proveniență cosmică?…

Ne e frică? Ne e rușine? Lui nu-I este rușine să ne numescă „frați” (Evrei 2. 11). Lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul nostru. (Evrei 11. 16)

La drept vorbind, este o favoare nemeritată pentru noi să mărturisim frumos, fără frică și fără rușine despre El…


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.