Cartea de căpătâi a creştinismului este Biblia, considerată Cuvântul lui Dumnezeu.  Ea nu trebuie în nici un caz impusă cuiva, dar trebuie îi orice caz expusă tuturor, măcar în aceeaşi măsură în care celelalte cărţi, ideologii din ele, filozofii etc. sunt expuse.
   Este de observat că în zilele noastre s-a extins mai mult ca oricând astrologia, inundând piaţa lumii publicaţiilor ca un fel de Evanghelie, şi cititul în stele ca cititul Bibliei.

   În cea mai veche carte a Bibliei, găsim următoarele cuvinte: “Tu faci să răsară la vremea lor semnele zodiacului…?  Cunoşti tu legile cerului…?” (Iov 38. 32, 33). Înţelegem de aici că nu intră în obligaţiile şi în atribuţiile omului să cunoască şi să interpreteze legile cerului punându-le în relaţie cu destinul lui.  Omul nu este predestinat de nu ştiu care stea a lui şi de poziţia ei pe cer, care în nici un caz nu este poziţia ei reală. Destinul omului, după Biblie, este altul şi mult mai uşor de înţeles.  Crezi în Isus ca Mântuitor şi asculţi de voia lui Dumnezeu, intri în minunile veşniciilor Sale;  nu crezi şi nu asculţi, eşti pierdut pentru totdeauna.  
   Zodiacele şi strălucirea şi poziţia corpurilor cereşti pe care le vedem noi astăzi, nu reprezintă realitatea cerească actuală, din cauza distanţei pe care lumina lor o are de străbătut ca să le putem vedea.  Oamenii de ştiinţă recunosc că în domeniul astronomiei omul a investigat un micron din marele univers şi că “abecedarul cerului” încă n-a fost deschis. Faimosul telescop Hublle se învârte neputincios pe lângă “coperţile” lui.  Şi-atunci, astrologia ce mai e ?
   Dacă Dumnezeu ar fi dorit să ne înveţe despre viitorul nostru imediat sau veşnic în funcţie de astre şi poziţia lor, ne-ar fi spus acest lucru. Însă El ne avertizează ca nu cumva să ne ocupăm de aşa ceva. Prezentul şi viitorul nostru depind de El şi de ascultarea noastră de El.   
   Dar e bine ca omul să cumpănească. Şi dacă cineva vrea să-şi citească veşnicia în stele, nimeni să nu-l oprească.  Dacă vrea să şi-o citească în Biblie, nimeni să nu-l împiedice.  Fiecare să decidă în dreptul său.