Editorial

Despre alcool și tutun

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, organizată oficial în anul 1863, încă de la începuturile ei a abordat problematica folosirii alcoolului și tutunului. Biserica a condamnat folosirea lor ca fiind distructivă pentru viață, familie și spiritualitate. În mod practic, ea a adoptat o definiție a temperanței, care îndeamnă la „abstinență totală de la tot ce este vătămător și folosirea cu atenție și înțelepciune a ceea ce este bun”.

 

Poziția Bisericii cu privire la folosirea alcoolului și tutunului nu s-a schimbat. În ultimii ani, Biserica a promovat într-un mod activ în cadrul ei educația împotriva alcoolului și a drogurilor și s-a unit cu alte organizații în scopul educării societății în vederea prevenirii alcoolismului și a dependenței de droguri. La începutul anilor 1960, Biserica a realizat un program „anti – fumat”, care a ajutat zeci de mii de fumători din întreaga lume să renunțe la fumat. Cunoscut mai întâi ca „Planul de cinci zile“, acesta poate fi considerat programul de renunțare la fumat cu cel mai mare succes dintre cele existente.

Crearea de sute de noi substanțe chimice în laboratoare, precum și redescoperirea vechilor droguri naturale, așa cum sunt marijuana și cocaina, au complicat grav o problemă care era relativ simplă pe vremuri și aduc tot mai mari provocări, atât pentru Biserică, dar și pentru societate. Într-o societate care tolerează și chiar încurajează folosirea drogurilor, dependența este o amenințare în creștere.

Intensificând eforturile în domeniul prevenirii dependenței, Biserica dezvoltă un nou plan de învățământ pentru școlile ei și sprijină programe, care să-i ajute pe tineri să rămână abstinenți.

De asemenea, Biserica urmărește să fie o voce influentă, care să atragă atenția presei, oficialităților publice și legiuitorilor asupra degradării pe care o suferă societatea din cauza continuei promovări și răspândiri a alcoolului și a tutunului.

Biserica crede în continuare că sfatul apostolului Pavel din 1 Corinteni 19:20 este aplicabil și astăzi și anume că „trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt” și noi „trebuie să-L proslăvim pe Dumnezeu“ în trupurile noastre. Noi aparținem lui Dumnezeu și suntem martori ai harului Său. Noi trebuie să ne străduim să urmărim binele fizic și mental, astfel încât să ne putem bucura de prezența Lui și să-I glorificăm numele.

Declarație adoptată la sesiunea Conferinței Generale de la Indianapolis, Indiana, desfășurată în data de 5 iulie 1990.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *