Dumnezeu vorbeşte pe felurite căi generaţiei noastre despre planul Său de iubire pentru salvarea omului, despre planul Său de a pune capăt curând istoriei acestei lumi.  Deşi într-un fel sau altul, fiecare om aude glasul Său, invitaţia Sa, pe mulţi nu-i interesează.  Trec nepăsători pe lângă şansa salvării lor, fără a fi pentru sau împotrivă, şi se duc pierzându-se prin indiferenţa lor.

       Mulţi se cred prea “învăţaţi”, prea “înţelepţi” ca să asculte invitaţia la pocăinţă şi ascultare, aşa cum a rostit-o Domnul Isus, şi când adevărul este arătat simplu şi clar, sunt prea mândri ca să-l primească.  Consideră că “superioritatea” lor a fi jignită dacă l-ar accepta.  Ei intră în dezbateri, caută argumente, le găsesc sau le inventează şi apoi se opun adevărului mântuitor. 

       Toate modalităţile de atragere a inimii omeneşti la splendorile veşniciei sunt folosite, după caracteristicile şi înclinaţiile fiecăruia, dar orgoliul îşi face lucrarea lui.  Biblia zice: ”Bucuraţi-vă în Domnul”, şi… omul nu se bucură.  Biblia mai zice: ”Temeţi-vă de Dumnezeu căci a venit ceasul judecăţii Lui”, şi… omul nu se teme.  Ce e cu omul de nici nu se bucură nici nu se teme când este vorba de relaţia lui cu Dumnezeu ?  El, omul, care se bucură pentru fiecare euro câştigat şi se jeleşte pentru fiecare euro pierdut, când este vorba despre ofertele de slavă ale cerului pentru el sau de avertizările pierderii mântuirii lui, este indiferent, împietrit.

       Zilnic avem motive de bucurie şi încercăm să le înmulţim.  Nu prea reuşim.  Ele se împuţinează.  De asemenea avem în fiecare zi motive de tânguire şi încercăm să ni le mai împuţinăm. Nu prea putem. Ele se înmulţesc.  Dar oricum, le trăim şi pe unele şi pe altele cu toată fiinţa noastră.  Ce-ar fi să devenim mai indiferenţi la ele şi mai receptivi la ceea ce pregăteşte viitorul nostru veşnic ?   Cine ştie cât timp ne va mai îmbia Dumnezeu ?!  Cine ştie cât timp ne va mai avertiza ?!