Editorial

Editorial august 2017

     Se poate spune că omul de azi nu este nepăsător ci se implică în ceea ce se petrece în jurul său și ia parte la ceea ce se întâmplă cu el. În sensul acesta el își spune punctul de vedere, susține sau dezaprobă, iese în stradă și demonstrează dacă își dă seama că este cazul. Uneori face toate acestea în mod pripit sau pentru lucruri de fără prea mare importanță, dintr-un puternic impuls instinctual al opiniei.

   Biblia atrage atenția asupra unui lucru de cea mai mare importanță față de care suntem în primejdia de a sta nepăsători: “Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare…” (Evrei 2. 3).

   Este îngrijorător faptul că mântuirea – evenimentul cel mai însemnat care s-a petrecut în cer și pe pământ și care a dat sens istoriei lumii – este privită cu atâta nepăsare. Aceasta merită să capteze interesul de căpătâi al fiecărui om pentru că mântuirea înseamnă rezolvarea morții, înseamnă viața veșnică.

   Considerăm că ar fi absurd să ne imaginăm o casă în flăcări și un om nepăsător față de o scară a pompierilor întinsă până la el, sau un om care se scufundă nepăsător cu o corabie sfărâmată deși i se aruncă un colac de salvare. Cu cât mai mult este absurd să refuzăm cu nepăsare oferta lui Isus Hristos pentru salvarea noastră din moarte prin moartea Lui în locul nostru.

   După cum orice nepăsare se plătește într-un fel sau altul, tot așa nepăsarea față de o mântuire așa de mare nu va fi fără urmări. Ea ne va costa cel mai scump. Când un preț atât de mare a fost plătit încât printr-un act de iubire atât de frumos Fiul lui Dumnezeu a murit nevinovat pe o cruce de pe pământ, ce scuză ar putea avea refuzul nostru de a ne pocăi înaintea Celui ce ne-a salvat? Ce dezvinovățire s-a putea găsi pentru nepăsarea noastră față de oferirea mântuirii?

   De consecințele nepăsării față de mântuire nu se poate scăpa. Și ele nu sunt o pedeapsă arbitrară din partea lui Dumnezeu, ci sunt urmări naturale ale respingerii harului divin.

   Timpul nostru personal este limitat și vrând-nevrând se apropie de limită. Timpul omenirii este și el limitat și își numără ultimele răsuflări. Astăzi este timpul cel mai potrivit să ne mutăm sfera noastră de interese de la lucrurile așa de mici de până acum, la mântuirea ce mare pe care vrea să ne-o dea Domnul Isus Hristos.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *