Editorial

editorial decembrie 2017

Creștinătatea sărbătorește luna aceasta în fel și chip nașterea Domnului Isus Hristos, intitulată impropriu “Crăciunul”, după povestea lui Moș Crăciun și fixată pe 25 decembrie – sărbătoare păgână dinspre perși a solstițiului de iarnă.  Dincolo de dată și de poveste însă, descoperim cu uimire și bucurie sfântă aurul înțelegerii că Mântuitorul S-a născut cu mai bine de 2 000 de ani în urmă pentru salvarea noastră. Meditația asupra acestui lucru este într-adevăr o sărbătoare cerească.

Domnul Isus n-a celebrat niciodată ziua nașterii Sale și nici nu a lăsat a se înțelege că apostolii ar fi trebuit să facă aceasta. Dar dacă cineva vrea să-și amintească frumos despre lucrul acesta, nu poate fi decât bine.

În Sfânta Scriptură sunt folosiți doi termeni pentru această taină: “naștere” și “întrupare”. Că Domnul Isus S-a născut, este adevărat dar nu suficient spus, deoarece fiecare om se naște. El S-a întrupat, ceea ce cu nici un om nu s-a mai întâmplat vreodată. Privind deci dinspre natura divină, “întruparea” este termenul potrivit al acestei taine.

Cineva care doar se naște n-a existat mai înainte și ziua lui de naștere capătă un sens: începe numărătoarea anilor. Spunem “La mulți ani!”. Dar Domnul Isus nu Și-a început existența atunci când S-a născut pe pământul nostru, și prin urmare nu-I putem spune “La mulți ani!” sau “ zi de naștere fericită”. Lui trebuie să-I aducem slavă, să I ne închinăm.

Multe lucruri ne-a spus El să le facem și, dacă suntem cinstiți cu noi înșine, recunoaștem că nu prea le facem. Să-I sărbătorim nașterea nu ne-a spus. Dacă totuși o facem, haideți s-o facem frumos.

În mod normal sărbătoritul trebuie să fie prezent la sărbătorire. Prin urmare dacă suntem în sărbătoare de nașterea Domnului, se cuvine să nu ne bucurăm fără El. N-ar trebui să ne fie rușine, nici frică să-L invităm, din moment ce noi am inițiat sărbătoarea pentru El. Ne este cumva jenă de cum arată casa? De ce este pe masă? De ce vorbim și punem la cale? Ce bine ar fi să ne gândim la sărăcia și “splendoarea” ieslei în care S-a născut Isus, la simplitatea și “gloria” acelui moment în care slava lui Dumnezeu a fost pusă într-un chip de om!

Ar fi frumos ca zilele de sfârșit de an să fie prilej de rugăciune, ocazie de pocăință, de întărire a credinței, de apropiere de Mântuitorul despre care spunem că S-a născut pentru mântuirea noastră.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *